A. A.

"-As vrea sa-ti spun ceva...
-Te ascult.
-Hmmm, mi-e frica...
-De ce?
-De ceea ce o sa spui.
-Totul e bine, doar ma stii de 10 ani, prietenim inca de mici copii, stii ca pot sa-ti dau mereu un sfat si sa te sustin.
-Pai asta e si problema...
-Da? Credeam ca nu e problema pentru tine, in fine, daca nu mai doresti sa te mai sfatui sau sa-mi mai spui ce ai pe suflet, pot sa-ti fiu un simplu prieten.
-Nu, nu asta am avut in vedere...
-Dar ce?... Spune odata!!!
-Stii?... Te iubesc.
-Stiu, eu tot.
-Nu, nu ca prieten sau frate sau cum noi ne numeam, te simpatizez de mult timp si nu stiam cum sa ti-o spun... asta era problema, ca tu ma tratai mereu ca pe o sora mica, si imi dadeai niste sfaturi care mereu ma ajutau, si asta m-a facut sa ma indragostesc... "

Mdaaaa... cam asa a fost ultima data cind am vazut-o pe ea, Melly , cum obisnuiam sa-i spun... Amelia mea. Prostul de mine. Am fost un las... Toate sfaturile mele, m-au adus la ce?
Stii? Mereu imi reusea sa-i sfatuiesc pe ceilalti ce tine de relatie, prietenie, famile, etc. Dar, cind ajungea rindul meu, nu puteam nicidecum gasi o solutie buna.

Deci, sa-mi incep totusi istorioara...
Eu, cine sunt eu? Ma numesc Alex,azi implinesc 22 ani, m-am nascut in Chisinau, insa la moment imi fac studiile in Bucuresti... Sigur imi lipseste casa parinteasca... Imi aduc aminte cum imi petreceam fiecare zi de nastere de mic copil... Si acum, am ajuns sa mi-o petrec singur cu mine...

Imi aduc aminte de parca s-ar intimpla toate astea chiar acum. Cind am implinit 5 anisori pentru prima data am intilnit-o pe Amelia. Doamne, ce frumoasa era: cu ochii ei dulci si gingasi, cu zimbetul ei inocent si pur, obrajii rumeni si parul auriu... Nu o voi uita pentru nimic in lume, de atunci am simtit ca voi fi cu ea pentru totdeauna. Visuri si realitate, doua cuvinte despartite care mereu cauta sa se impreuneze. Pai uite ca ea era visul si eu realitatea. Nici macar nu mi-am dat seama ca ea ma iubeste...
Mereu ii ascultam vocea, cea ma duioasa, si zimbetul ei, atit de melodios. Zimbetul ei mereu ma facea sa zimbesc si eu.
Privirea ei, incercam mereu sa nu-i permit sa plinga... Ochii ei, atit de imensi, ca marea, ca oceanul, ca cerul...Ca marea, ca oceanul, ca cerul...
Prietenia noastra... ca marea, ca oceanul, ca cerul...

In fiecare seara ii ascultam istorioarele, imi povestea despre prima imbratisare a miinilor, primul sarut, prima intilnire, prima dragoste, problemele familiei, si mereu incercam sa o ajut cu ceva, sa nu o las singura niciodata, sa-i accept orice hotarire.

Si acum, ce mai poate fi acum? Nimic din tot ce a mai fost. Acum, doar amintiri.
Chiar acum, mi-am adus aminte cum imi povestise ca s-a certat cu parintii, si ea, ca orice copil cuminte, a fugit de acasa... Ne-am plimbat noapte, am cutreieat cred eu jumatate din oras si tot nu ne plictiseam unul de altul... Eram atit de nebuni si de neoprit ca am ajuns si pe acoperisul unei case si priveam luminitele orasului, si tot vorbeam, vorbeam, vorbeam...  Mereu ascultam piesa care-mi placea cel mai mult - glasul ei. Mereu priveam filmul favorit - ochii , zimbetul ei...

Imi aduc aminte fiecare vara. Vara noastra( cum spunea ea). Nu era zi sa nu ne fi vazut macar pentru o minuta. Ne petreceam timpul mereu impreuna.
Intr-o zi, m-a rugat sa tipam impreuna.. La inceput nu imi era de gluma, ca tot lumea se uita la noi ca la nebuni, dar apoi, vazind cita placere primeste, si cit de mult o amuza, vazindu-i zimbetul, nu mi-am abtinut emotiile si tipam cu ea... Ne dadeam friu liber gindurilor... Apoi ne comportam ca niste copii, o luam in brate, o invirteam, rideam in hohote de la orice fleac, de fapt nu era fleac, erau acele momente cind imi cream dragostea pentru ea...

Cum de nu am observat si nu am simtit ca o plac cel putin?
Toate acele sentimente isi cresteau radacini in inima mea si eu nici macar nu simteam acel fior... De ce?
"-As vrea sa-ti spun ceva..."
De cite ori imi imaginez aceasta conversatie...
"-Te iubesc..."
Si de fiecare data incerc sa schimb ceva...
"-... mi-e frica..."
Sa schimb ceva in mine...
"-Pai asta e si problema.."
Si nu mi-a reusit niciodata, nici macar nu stiu unde este ea acum, daca mai e in Chisinau, poate... totusi... nu e prea tirziu?
Poate... in acest moment si ea se mai gindeste la mine...

(In acelasi timp, viata Ameliei...)

to be continued...