Am pierdut incredere.. partial in mine, partial in oamenii ce ma inconjoara, dar nu am asteptat vreodata sa pierd increderea in cineva care il/o credeam atat de aproape, dar, de regula, cam asa se intimpla mereu. Te dezamagesti in persoanele care te asteptai cel mai putin. Dar nu tin sa-mi dezvalui sufletul, ci vreau sa aflu, ce inseamna incredere?
Stiu ca acum, nu mai e ca pe timpuri. Sa dobindesti sustinerea cuiva, e greu. Toata viata pare o minciuna.
Dar, cum dobindesti increderea? Pot sa spun la sigur ca o dobindesti foarte greu, iti va trebui o mie de pasi pentru a ajunge la adevarata notiune a ei, insa, e nevoie de un singur pas pentru a o pierde.
Dar in cazul dat, e mult mai greu decit cu incercarile si succesul. Despre succes se spune ca e mai bine sa te inveti a pierde de mai multe ori, caci caderile de la o inaltime mai joasa, nu sunt atat de dureroase, decat caderea de sus, care te zdrobeste. La incredere, de fiecare data, cazi de sus! A invata sa ai incredere este una dintre cele mai dificile sarcini ale vietii. Imi place sa tratez oamenii ce ma inconjoara, asa cum ei o fac cu mine. Dar mereu cind o persoana imi dezvaluia sufletul si isi permitea sa-mi povesteasca tot ce il/o deranjeaza, automat imi schimbam atitudinea, si anume, totul mergea spre incredere. Dar toate erau doar simple cuvinte, care le poate spune oricine. Putini care au putut demonstra acest sentiment prin fapte! De aceea, nu va lasati prada unor vorbe in vint, unor fraze fara sens, unor cuvinte spuse la "momentul potrivit". Caci cine isi da cuvantul cu usurinta, cu aceeasi usurinta nu-l tine.
De ceva timp, motto-ul meu a devenit: O viata traim. Da! Trei cuvinte, e scris simplu, dar intelesul e complex. De aceea, incerc in unele cazuri sa inchid ochii, sa nu atrag atentia unor simple neintelegeri si sa incerc sa ajung la incredere, sa ating acest sentiment. Si partial nu simt acea cadere, partial nici nu am puteri s-o sufar!!!
Familia. E o tema atat de sentimentala, dar totusi, nu toti sunt sentimentali vorbind despre rudele lor. Si de ce? Mi-e mila de acei copii ce se rusineaza de parintii lor, sau si mai rau de bunei, strabunei, s.a.m.d. Si iar, de ce? Ti-e rusine de mama ta car ti-a dat viata? De tata care te-a educat mai bine cum se putea? Sau de buneii care mereu te aparau in fata fiecarui maruntis nastrusnic al tau si niciodata nu te dojeneau, te mingiiau la ceafa si te pupau in frunte? De asta ti-e rusine?
Nu, nu e absurd. STIU ca exista asa exemplare. Lor li se pare ca ei sunt Dumnezei. Ca fara ei, nimic in viata asta nu s-ar intimpla. Si isi inchipuie fel de fel de nebunii. Mai rau, isi preamaresc si prietenii, in loc sa-si respecte familia. Perioada asta include, de regula, 13-18 ani, la unii, insa difera, dar la unii perioada se mareste pina la infinit. Si cu totii prea bine stim cind se va sfirsi acea perioada. Prea tirziu pentru a mai intoarce acele momente frumoase, prea tirziu pentru a-ti mai cere iertare pentru toate ce ai facut si le ai in gind inca sa le faci. DA, toti se trezesc cind raman singuri! Fara familie, fara parinti, fara bunei. Cind singurul loc in care ii mai poti revedea, e cimitirul (cat de dur nu ar suna, dar asa e).
Stiu ca scriind aceste cuvinte, exprimindu-mi gindurile, nu voi schimba nimic, deoarece aceasta problema a existat, exista si va exista. Asa e fiinta umana. Fiecare a trecut prin aceasta etapa. Si tu, care citesti, nu incerca sa te amagesti, spunandu-ti ca ai fost cel mai super copil model, etalon pentru toti. Stii prea bine ca nu e asa.
Sincera sa fiu, nici nu stiu de ce am apucat-o pe tema asta. E primul post dupa o pauza lunga, si vreau sa gandesc liber, sa stiu ce ganditi si voi. Familia - un refugiu de toate cele rele, iar noi, bagam mai tot raul in ea. Crezind de fapt, ca intentiile noastre sunt complet firesti si corecte, ne inglodam inca si mai tare. Iar familia, cat de tare nu ai tine sau ai tine la ea, tot DOAR ea te v-a ajuta. Deci, sa ne intoarcem la tema cu prietenii VS familie. Prietenii, ce fac? Da, sigur, ei iti sunt surori/frati, a doua mama, al doilea tata, care vasazica te renasc si iti dau o noua viata, viata distractiilor si tuturor "bunurilor" . Toate "floricelele" astea raman pina intr-un moment. Pina in momentul cind ei s-au saturat (in sensul direct) de personalitatea ta. GATA! Cat de nedreapta poate fi viata si destinul, da? Acele persoane in care credeai ca poti sa te bazezi 100%, acum... acum... ei au disparut, au devenit de nerecunoscut. Iar familia, ea nu te alege dupa bani, dupa inteligenta, gandire, s.a. Ea te VREA asa cum esti, iti accepta felul de a fi si mereu iti respecta modul de gindire si actiunile, te ajuta le nevoi. Gasesti asa prieteni? Foarte putini, garantat.
Si totusi, multi nu pot rezolva dilema: "Familie VS Prieteni". Unii, aleg varianta gresita, iar rezultat ajunge la tragedie.
Ajungind la universitatea unde invata Alex, am simtit o bataie puternica in piept... Am devenit brusc confuza...
Imi puneam mii de intrebari.. Iar cea mai importanta era: De ce am acceptat sa vin aici?
Cum m-a hipnotizat asta? Chiar sunt intr-atat de naiva?
Insa, el sigur a observat nelinistea mea si a inceput iar sa actioneze...
Mi-a deschis usa si mi-a intins mina sa intru in incapere... A trebuit sa urcam pina la etajul trei...
Si uite ca in citeva minute, am intrat in acea sala... De la inceput, nu am observat pianul si m-a apucat o groaza si mai mare... Dar, nu era chiar asa de rau... Pianul se afla in coltul salii, iar din cauza ca era deja pe inserate, era lasat in umbra.
El m-a condus, iar cind deja am ajuns linga pian mi-a spus:
- Stii si singura ce piesa vreau sa aud acum
- Mda, cred ca imi dau seama... Tin minte, intr-o zi mi-ai dat notele, si cind am inceput sa le invat, erai atat de intuziasmat. Frumoase amintiri...
- Te rog...
- Ok... incerc...
Am inceput cu mici pauze, melodia isi reda tristetea... Eu imi exprimam sentimentele si sufletul... Incercam prin note sa-mi deschid gindul, sa-i dau friu liber si sa ma pot relaxa in sfirsit... Inchid ochii... Si... eu, ii simteam ritmul piesei, iar cintind mai departe, fara sa vreau m-am teleportat in trecut... Am ajuns sa revad si sa resimt acel moment cind pentru prima data i-am cintat aceasta piesa in intregime... Imi aduc aminte ochii lui, atat de curiosi, mari, incintati, zimbetul lui, atat de dulce... Deschid ochii, privesc spre el... si vad aceeasi expresie ca si citiva ani in urma! Aceiasi... Acum am inteles pentru ce el m-a chemat aici...
Si stiam ce va fi daca voi inceta piesa.. o cintam tot mai rar, apoi mai repede, mai incet si brusc mai tare... Incepeam din nou, am ajuns sa bat cu pumnii in pian... Gata! Nu mai suport. Nu sunt intr-atat de puternica sa indur aceste "mici" incercari ale vietii!!!
Pentru ce mi-a venit?
Am incetat sa bat in pian.. rasuflam adanc, ca sa-mi calmez emotiile...
El tacea, ii auzeam rasuflarea nervoasa, ii era teama sa se apropie... Dar totusi mi-a atins barbia.. mi-a ridicat-o incet in sus si a privit adanc in ochii mei... Da!!! A reusit sa patrunda adanc in sentimentele mele, in sufletul meu... !!! Mi-a atins "virful" inimii!!!
- Nu-ti fie teama sa traiesti! Cu 10 ani in urma, am facut o greseala de care regret inca de atunci!!! Si care ar fi scopul meu acum sa te amagesc sa te seduc? Nu sunt copil deja ca sa ma joc cu sentimentele!!! Si stiu precis ca si tu simti aceeiasi... Daca nu avea sa avem un viitor comun, crezi ca as sta acum in fata ta? Recunoaste... Spune... Ce taci?
- Tacerea e cel mai insuportabil lucru nu? Si tu ai tacut 10 ani!!! Ce ai facut in acesti 10 ani? De ce mi-ai venit acum, cind deja fiecare lucru in viata mea e aranjat la locul sau!!! De ce?
- Pentru ca atat mi-a ajuns sa inteleg ca doar tu esti pentru mine! Nimeni altcineva... Am asteptat 10 ani, mi-am adunat puterile pentru ca sa lupt pentru tine... Pentru ca stiu ca de fapt, cu una cu doua, nu ma vei ierta si nu vei mai avea incredere in mine... Si sunt gata sa fac orice.. Crede-ma!!!
- De ce ma nenorocesti? M-ai lasat atunci, acum ce mai vrei? Ce-ai face tu in locul meu acum? Iti e usor sa vorbesti cuvinte dulci, nu? Dar sa simti?
- Sa-ti arat eu ce simt pentru tine?
Si atunci, m-a ridicat brusc de pe scaun... mi-a luat mina intr-alui, a strins-o din toate puterile, mi-a mingiit-o si s-a uitat la mine cu acea privire placuta, duioasa si m-a sarutat. Sarutul ala, m-a facut sa zbor, sa nu-mi simt pamantul de sub picioare, sa uit de tot in lume, sa uit chiar si de mine insumi! Eram ametita, plina de emotii, de teama, inima imi batea in piept tot mai tare.. iar eu...rasuflind din greu, tot ceea ce am putut sa-i raspund a fost:
- Sa nu ma mai superi niciodata!!!
I-am strans mina si l-am sarutat... Acel sentiment de libertate m-a coplesit momentan... Parca am revenit la adolescenta... Ma vedeam acel copil... Il vedeam la fel de mindru, frumos, dulce.. si nu doream sa-l pierd pentru nimic in lume..
Se spune ca intr-o zi ti se ofera aproximativ 10 sanse ca sa-ti schimbi viata...
Eu, Amelia, am atins cu mina libera una dintre ele, fara sa stiu... Ca acum, avand 45 de ani sa am o familie formidabila...
Stiu ca atunci, in acea seara, cind i-am cintat lui Alex, am facut alegerea corecta...
Acum,el e sotul meu.. si avem o fetita, Otilia , care astazi implineste 10 anisori!
Iarasi am revenit la pagina mea de blog...
Da, iarasi am revenit aici.
Scriind ceva, parca imi descarc sufletul si totul pleaca, devin libera, imi improspatez gindurile, inima, sentimentele... Imi revad emotiile si le dau drumul... Nu vreau sa-mi mai chinui sufletul cu acele dulci minciuni, care ma faceau unica in felul meu, care au reusit sa-mi intre in dependenta! Pur si simplu nu mai vreau!
Poate nu multi o sa ma inteleaga, caci mereu scriu incurcat, mereu ma contrazic, in fiecare mesaj al meu persista o atmosfera de haos, deoarece inca nu pot sa-mi aranjez fiecare "lucru" pe "raft"... Poate inca nici nu e timpul sa o fac. Mereu sunt in cautarea unui ideal, citeodata par confuza in actiuni, uneori imi este de ajuns doar un singur cuvint pentru a-mi "ruina" ziua, care pina la acel moment parea cea mai buna! Dar, ce poti sa-i faci?
Niciodata nu trebuie sa ne pierdem puterile pentru a cauta ceva, astfel ele se vor epuiza si nu-ti vor ajunge sa lupti pentru ceea ce ai gasit cu atata staruinta!
Mereu imi repet, si spun la cei ce ma inconjoara: Tot ce-i al tau, al tau va fi!!!
Succesul poate sa te surprinda in orice moment... Important e sa fii la locul si timpul potrivit!
Viata e atat de imprevizibila... Nu stii la ce sa te astepti... Traiesti cu gindul ca deja ai tot la ce visai, cu gindul ca nimic nu-ti v-a mai schimba destinul si vei trai in armonie, fericire, dragoste, s.a. Cind intr-un moment, cel mai neasteptat, viata iti ofera cea mai radicala schimbare... Totul ce inainte iti parea vesnic, acum a devenit doar trecut... Totul ce inainte parea ca iti apartine, ti-a devenit strain. Devii confuz, nu mai intelegi pentru ce mai traiesti, nu mai vrei sa vezi ce va fi cu tine in viitor, nu mai crezi in oameni, nu mai crezi in armonie, fericire, dragoste, prietenie, s.a. Ajungi chiar sa nu mai ai incredere in tine. Dar de ce?
Asta e tocmai o incercare prin care iti vezi puterile, niciodata nu trebuie sa te dai batut! Asta e viata ta, tu o conduci, tu esti stapinul, nu sclavul! Nu te da prada situatiei si emotiilor. Toate astea sunt trecatoare... Ele dispar cu timpul... Dar tu ramii, pentru totdeauna, cu sufletul tau in pereche, el niciodata nu te va parasi, deoarece iti este fidel.
Dar tu, iti arati fidelitatea pentru tine insuti?
După un anumit timp, omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă între a susţine o mînă şi a înlănţui un suflet, şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva şi a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă, si aşa, omul începe să înveţe...
Că sărutările nu sînt contracte şi cadourile nu sînt promisiuni, şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, şi învaţă să-şi construiască toate drumurile bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui "mîine" este prea nesigur pentru a face planuri ... şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.
Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea multă, pînă şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează. Aşa că începe să-şi planteze propria grădină şi-şi împodobeşte propriul suflet, în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, şi învaţă că într-adevăr poate suporta, că într-adevăr are forţă, că într-adevăr e valoros, şi omul învaţă şi învaţă ... şi cu fiece zi învaţă.
Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva pentru că îţi oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai tîrziu vei vrea să te întorci la trecut.
Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale, fără a pretinde să te schimbe, îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti. Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi. Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sînt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai tîrziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mînie, pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.
Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari pot.
Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodată prietenia nu va mai fi la aceeaşi intensitate.
Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plînge după cei pe care i-ai lăsat să plece.
Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă nu se va mai repeta niciodată.
Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană, mai devreme sau mai tîrziu va suferi aceleaşi umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.
Cu timpul înveţi că grăbind sau forţînd lucrurile să se petreacă, asta va determina că în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.
Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.
Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sînt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sînt...
Cu timpul vei învăţa că încercînd să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormînt, nu mai are nici un sens.
"Я никуда не уезжал,не любил другую,
Разве я мог разлюбить тебя,мою родную?
Мог забыть твою улыбку,твои объятья?
Прости,что не примерил на тебя белое платье.
Я надеюсь,это сделает кто-то другой.
Всё было хорошо,просто нам не повезло.
Я желаю тебе счастья,и вряд ли смог бы умирать на глазах твоих,
И ты после не смогла бы быть с другим,жила бы прошлым.
Прости,что обманул тебя, так было лучше для тебя -
Когда-то моей половины,просто знай,я искренне тебя любил.
И люблю даже сейчас на последнем вздохе.
Оставайся с богом."
Я обожаю эту песню... уже второй день слушаю с утра до ночи!
Слушая эту песню... хочется исчезнуть на некоторое время. Увидеть как всё будет
без меня. Услышать что люди думают обо мне. Я знаю, это глупо, даже очень глупо... но так всё у меня сейчас складывается что всё как-то не на своём месте, всё как-то мешает.. даже не могу понять что или кто ? В голове какой-то каламбур
крутится.. Устала. Просто устала быть марионеткой своей жизни... Хочу встать на
ноги и идти уверенно, ничего не бояться... А кто поможет?
И здесь начинается моя самая большая ошибка... Я ведь даже и не научилась быть
самостоятельной, я всегда опиралась на своих друзей, на семью...
И сейчас очень трудно выбирать что хорошо и что плохо...
Не знаю... и не хочу знать ничего... Просто хочется исчезнуть!!!
Ma gindesc in fiecare seara, cum a trecut ziua... ce nou am invatat...
In fiecare seara analizez fiecare mimica si gest a persoanelor pe care le vad zilnic....
In fiecare seara incerc sa ma inteleg, incerc sa inteleg ce vreau...
In fiecare seara ma gindesc la ziua de miine... Ma gindesc si-mi planuiesc fiecare secunda. Dar stiind ca nici o secunda pusa in gind nu v-a deveni realitate, totusi continui sa visez.... Continui sa vad ceva real si frumos in acest vis "de miine".
Prin vise, incerc sa realizez unele lucruri de care nu am parte in realitate... Caci in vis, pot sa-mi aranjez tot asa cum imi doresc... pe propriul plac...
Iar tu ce visezi?
Stiu, ca tot ceea ce fac nu ma v-a ajuta cu nimic, pentru ca tot pe loc stau... Pina cind ma satisfac doar cu vise, care incet se transforma in cele mai dulci minciuni... Am incercat de o mie de ori sa-mi amagesc gindul, sa ma gindesc la altceva, insa, de fiecare data, nu-mi reusea... Visul si-a demonstrat demult superioritatea asupra inimii, si nu in ultimul rind, asupra gindului...
Am observat ultimul timp, ca si viata mi s-a transformat intr-un vis... Nu, nu ... nu incerc sa va spun ca viata mea a devenit magica si frumoasa... Tind sa scriu ca viata mea a devenit brusc sumbra, nu pot deslusi intelesul si unele mesaje ce mi le trimite viata... Totul e intr-un haos... De acest vis vorbesc.
In fiecare seara ma gindesc cum sa-mi exprim clar si corect sentimentele si emotiile. Dar niciodata nu mi-a reusit, deoarece, incep cu un gind, si din acel moment, se incepe haosul... fiecare sentiment si emotie simtita azi, ieri, ceva timp in urma, s.a.m.d.... toate s-au napustit asupra gindului si nu pot sa le aranjez. Citeodata, doar citatele ma inteleg, doar textele pieselor preferate (cum am mai scris intr-un post). Incerc sa ma regasesc in fiecare si astfel una cite una se aranjeaza frumos pe "rafturile" inimii.
Insa, sunt sigura... mai am mult de lucru pina va fi "curat" in inima mea. Stiu... fara asta nu se poate.. fara aceste mici tulburari ale sufletului, viata nu ar fi interesanta, nu ar fi pentru ce sa traim, nu avea sa avem sentimente si acele emotii care ne fac unice in felul nostru.
