A.A. !4!

 Vazindu-ma , parca i-am simtit inima lui care se batea intr-un ritm rapid, ca si a  mea de altfel. El parca a tremurat… mda, anume asa il tin minte, anume acea privire si acel zimbet care inspira liniste si caldura. De fapt am si uitat cit e de bine sa fii alaturi de el. Gindindu-ma la toate acestea nici nu am observat ca deja stau in fata lui…El s-a ridicat, m-a privit lung, si mi-a zimbit cum o facea cindva.  I-am raspuns cu un zimbet ciudat parca, el chiar a ramas nedumerit, i s-a parut ca nu aveam placerea sa stau linga el. Ne-am asezat si mult timp nu am putut incepe conversatia, dar intr-un sfirsit, el a inceput cu un ciudat si timid :

- Melly, Salut…

Straniu e ca nici nu am stiut cum sa-i raspund, dar totusi peste citeva secunde am reusit sa-i spun pe silabe

-Sa…lut… Salut… demult nu mi-ai spus asa...

-Ce faci?

-Bine, mersi, tu?

-La fel, de fapt, ma bucur ca ne-am intilnit. Recent mi-am adus aminte acea zi cind noi ultima data ne-am vazut si am incercat sa inteleg de ce asa s-a intimplat, caci daca as fi reactionat altfel, destinul tau era sa fie cu totul altul.

-De fapt, sunt fericita acum, invat aici, in Romania, sunt logodita… tu ce ai mai facut de atunci?

-Mai nimic, invat deocamdata si eu in Bucuresti, si cam nimic nou, de fapt, nici nustiu ce poate fi nou pentru tine.

-Mhm… dar in scrisoare scriai ca ai venit pe 3 zile in Bucuresti... 

-Pai da, acum am ceva probleme acasa si pentru ceva timp sunt in Chisinau....Imi inchipuiam altfel discutia noastra. Azi noaptea nu am dormit incercind sa schitez fiecare intrebare si fraza, si nu e chiar asa cum imi imaginam.

-Dar despre ce ai vrut tu ca noi sa vorbim? Despre acea zi cind eu ti-am oferit sansa de a fi cu mine si tu m-ai tradat? Atunci cind eu cel mai mult aveam nevoie de ajutorul si sustinerea ta si tu m-ai parasit? Sa stii Alex, acum nu mai intorci nimic, eu nu mai sunt a ta, de fapt nici nu am fost . Si inca ceva, chiar iti multumesc ca ai plecat atunci, altfel nu aveam sa-l intilnesc pe Bogdan , logodnicul meu. Da, sigur, mi-a fost greu, 2 ani nu mi-am putut reveni, pina nu l-am intilnit pe Bogdan. La inceput el mi-a fost un prieten, bun prieten, asa cum ai fost si tu. Cind am inceput sa simt ca ma indragostesc… ma temeam atit de mult sa-i spun, credeam ca va reactiona la fel cum tu ai facut-o cu 7 ani in urma. Nu stiam daca sa-i spun sau nu… Si stii cine primul a recunoscut sentimentul? El!!! El mi-a organizat o seara de neuitat, tocmai de ziua mea de nastere. Mereu imi facea cite o surpriza, imi lasa diferite scrisori prin geanta sau palton pe care le gaseam pe nestiute si imi era atit de placut sa le citesc… Niciodata nu am comparat prietenia noastra cu cea pe care am avut-o cu tine. Si totusi, despre asta doreai sa vorbim? Oare tu credeai ca eu iti voi sari in brate iarasi si iti voi spune ca te iubesc pina acum si 'hai sa fim impreuna"?

-Nu, dar ai dreptate. Am vrut sa vorbim despre acea zi, sa-ti spun de ce am plecat, caci nu m-am gindit niciodata ca prietenia noastra se va sfirsi la asa o nota.

-Crezi ca vei putea sa-mi justifici acum plecarea ta de atunci? Eu cred ca nu voi accepta nici un argument… si de ce sa rascolim trecutul care deja nu mai inseamna nimic? Care deja si-a pierdut focul?

-Nu, draga mea. Pentru mine, focul inca nu s-a stins, tocmai acum flacarile lui ard cel mai intens.

-Poftim?

-Da,da.. ai auzit corect. Crezi ca eu as veni aici pentru nimic? Pentru o simpla discutie despre trecut?

-Nu, dar, nu cred ca anume tu imi vei putea schimba destinul acum.

-Tu ma subapreciezi…

-Crezi ca vei putea influenta asupra-mi necatind la faptul ca sunt logodita si imi iubesc logodnicul? Esti nebun sau te prefaci?

-Am si eu ceva sa-ti spun… D’acord, nu pot sa argumentez concret situatia din ziua aia… Singur nustiu ce a dat in mine, parca nu eram eu, caci eu simteam de mult timp ca simt ceva pentru tine. Am vrut demult sa-ti spun… Aduti aminte ziua cind ai fugit de acasa si noi ne-am plimbat toata noaptea prin oras, iar eu te-am dus pe acoperisul unei case unde ne uitam la luminitele orasului. Cum de atunci nu ai observat privirea mea si tremurul in miini asemanator cu acel pe care l-am avut acum cind ai intrat in cafenea? In ziua aia, m-am speriat de sentimentul tau. Pina atunci, eram cei mai buni prieteni, tu imi povesteai despre fiecare baiat care iti facea complimente , despre prima intilnire si primul sarut, si stii ca daca aveam sa-ti raspund cu aceiasi, tot ce a fost inainte avea sa se spulbere. Nu am vrut sa-ti pierd sufletul naiv si copil din tine. Nu vroiam sa te pierd. Si atunci, mi-am dat seama ca am facut cea mai mare greseala din viata mea, dar era deja prea tirziu. Nu mai puteam schimba nimic. Te-am cautat trei zile la rind si nu te-am gasit, nu mai stiam ce sa fac si unde sa ma duc. Am suferit si eu. Caci odata cu plecarea ta, am pierdut o parte mare din mine.  Stiu ca acum va fi greu, cel putin pentru mine, ca sa-ti recapat increderea…

-Tu? Vrei sa-ti recapeti increderea?  Pot sa spun sigur, staruintele tale vor fi inutile, nu vei capata nimic.

-Nu cred, altfel nu aveai sa vii.  Nu vrei sa iesim acum la o plimbare?  Atmosfera asta din cafenea e cam stresanta si nu ma simt comfortabil.

-Ok, hai. 

To be continued...