Amintiri

Aminti.
Cum noi ne amintim ceva? Si cum citeodata ne amintim acel ceva fara sa ne dam seama?
De exemplu, trecind prin locuri care cindva au insemnat ceva pentru tine. In aceasta saptamina, de fapt, e doar inceputul, dar totusi mi-am amintit fiecare maruntis petrecut cu atita fericire ceva timp in urma.
Anume acest anotimp si acele locuri frumoase, care sunt de fapt niste alei pe care trec zilnic, muzica care cindva o ascultam non-stop, m-a facut sa-mi amintesc de timpurile cind eram fericita, cind nimic nu mai era important decit viata.
Acum, din pacate, e altfel. De fapt, interpretez diferit viata la moment. Nu spun ca deja, la acei putini ani ai mei stiu totul despre viata, dar totusi am dovedit sa insusesc citeva lectii.
Amintirile, pentru mine, la moment au un rol foarte important. Pentru ca numai ele ma mai tin in puteri, ma mai tin in gindul ca a fost ceva si trebuie sa merg inainte si sa-mi continui viata si fericirea de atunci.
Da, fericirea de atunci, pentru ca nu dovedesc sa urmaresc bine timpul. Deoarece acesta din rasputeri incearca sa-mi intreaca gindurile si emotiile. Si nu dovedesc sa zimbesc ca deja e momentul sa pling.
Unde fuge? De ce o face? Cit de frumos a fost atunci, cind timpul mergea incet, nu se grabea niciunde, nu-mi fugarea gindurile si sentimentele. Acum, simt ca totul fuge.
De exemplu, chiar si oamenii ce-i vad zi de zi, dimineata de dimineata, cu totii se grabesc, se imping, fug spre acel punct de sus la care si-au dorit, si-l strabat cu toate puterile. Chiar si poate sa treaca pe linga tine, fara sa atraga atentia ca esti tu, acea persoana care ati prietenit 10 ani, acea persoana care cu ceva timp in urma ii povesteai probleme si asteptai alinare de la el. Unde fugim? Ce cautam? De ce nu mai atragem atentia sentimentelor adevarate, adevaratelor emotii? Unde-s? Unde le pot gasi?
Caci la sigur nu le mai gasesc. Totul a devenit fals. Oamenii, au obosit sa-si mai arate sentimentele, se tem de dezamagiri, se tem de esuari, se tem de viata, se tem de timp, se tem de sentimente.
Si de ce? Nu vad sensul, deoarece ne pierdem pe noi insine, ne pierdem existenta sufleteasca, si atunci cine ne va salva din ghiarele indiferentei? Cine ne va salva inima si sufletul?
Pentru mine, prezentul e mai intunecat decit trecutul, desi propozitia ar trebui exprimata invers conform originalului. Ma tem de viitor, caci atunci noi vom avea  ca trecut, prezentul de azi, si atunci, nu voi mai avea fericire si viata. Nu voi mai avea amintiri.
Si atunci, de ce sa uitam ceea ce a fost frumos si sa o transformam intr-o rutina istovita de puteri, care doar ne stoarce gindurile?


* Bisous, bisous...

When nothing goes right, go left.

Uite ca si am revenit.
Da, dupa o perioada indelungata, nici nu imi vine a crede ca mi-am abandonat pagina pe mai mult de 2 luni, sincer nici nu mai tin minte de cind nu am mai scris pe aici. Imi pare nespus de rau ca am facut-o, si o sa incerc sa nu sa se mai repete niciodata ( :) ).
Nustiu ce se intimpla, mi-am facut acest blog pentru a-mi impartasi fiecare emotie a fiecarei zile, si se intimpla asa incit nu am despre ce relata, nu stiu de la ce sa pornesc si cum sa-mi insir intr-o fraza cu inteles tot ce am in gind.
De data aceasta, navigand pe i-net, am gasit o fraza in lb. engleza: When nothing goes right, go left."
Aceasta mi-a inspirat optimism, si intr-o oarecare masura probabil si m-a invatat o noua lectie in viata.
Intr-adevar, majoritatea cazurilor cind nu mi se primea sa realizez ceea ce mi-am pus in plan, sau ceea de ce pina la sfirsit nu am dobindit, ma dadeam batuta,  nu incercam macar citusi de putin sa-mi continui staruintele si sa mai incerc inca o data si o data, pentru ca la un bun sfirsit, totul se va primi asa cum imi doresc.
La aceasta tema, am meditat cam ultimele 2 saptamani, si meditam mai mult la ideea succesului. Atunci cind tinzi spre ceva, si vrei sa ajungi la un ideal "perfect" , vrei sa fii anume TU primul, si te invirtesti de zece mii de ori in acelasi punct, si da, hai sa preasupunem ca ai ajuns la ultima suta de metri , si totul se prabuseste. Cazatura de acolo , de sus, e mult mai dureroara decit acele o mie de cazaturi pe care avea sa le faci daca nu aveai sa te conduci dupa propriile princii ale idealului.
De acord, un pic m-am abatut de la tema principala, dar totusi o mica legatura acestea doua au.

De fapt, am incercat de multe ori sa gasesc o solutie de a rezolva vreo problema, spre exemplu. Si vazind ca aceasta esueaza, din rasputeri cautam o alta solutie in schimb, insa gaseam fel de fel de argumente contra acestor noi solutii. De ce?
Hm, buna intrebare. Sunt o fire mult prea "incapatinata". Nu pot sa accept ca planul meu mult prea "ideal" se prabuseste in cel mai frumos si dramatic mod. Si nu imi place sa o iau de la inceput, pentru ca am teama ca iarasi voi munci din toate puterile, voi face tot de ce sunt in stare, chiar mai mult ca prima data, si iarasi totul va esua. Asta e cea mai mare problema.

Totusi nustiu cum sa-mi fac cea mai frumoasa si folositoare lectie de viata la aceasta tema. Vreau sa ma invat sa nu ma dau batuta, ca nu se pierde lumea si nu e sfirsitul lumii. Totul e inca inainte. Incercarea vina nu are (cum spune un bun prieten de-al meu)!!! Ca mai apoi sa nu regreti de ceea ce nu ai facut. Incearca sa treci prin fiecare "coltisor" al problemei, si daca nu merge, ia-o dintr-un alt unghi. In orice caz, orice nu s-ar intampla, viata continua, si tu tre' sa mergi doar inainte. Iar viata pe parcurs o sa te indrume in ce parte sa "cotesti" : la dreapta , ori la stanga.


* Bisous, bisous ...