Nimic

Vara. A trecut ca o rasuflare.
Cind inspiri iti pare ca toata lumea e a ta, ca doar tu poti fi fericit si simti ca viata parca iti pregateste ceva uimitor.
Anume asa a inceput si vara mea. Si acum expir. Sunt gata de o noua etapa, de noi greutati si cel mai important imi string puterile pentru o noua "inspir".

Ce va fi miine? Cind va mai fi vara? Cind v-oi mai putea rasufla usor, cind v-oi mai profita de zile lungi, soare, mare?
Chiar azi, de ultima zi a verii, mergeam si-mi auzeam pasii, rapizi, ma grabeam undeva, dar unde? Spre o noua miine? Spre un nou inceput?

De ce mereu fug de nimic?
Vara de anul asta o asociez cu - nimic! De ce fug de nimic? De ce nu vreau sa mai fie un moment pentru a incerca sa umplu vara cu - ceva! Dar "ceva" nu inseamna distractii, petreceri si altele. "Ceva" inseamna sentiment, prietenie, zimbet, bucurie si in sfirsit- viata! Da, "ceva" inseamna viata!
Nu spun ca nu am trait pina acum, viata in sensul- libertate, fericire si iarasi sentimente, prietenie, etc.

Toamna! Ce o sa-mi aduca toamna? Si oare o sa am "viata"?
Culori, cer noros, ploi- tristete. Totul va fi gol! Fara "viata"!

Ciudat...

"Noaptea. Felinarul imi orbeste ochii atunci cind incerc sa privesc spre cer...
Imi place noaptea sa urmaresc stelele, luna... Pasul meu parca-si formeaza un ritm de la care, daca incerc sa ma abat pierd sensul intregii seri sau poate a intregii mele existente...
Unde merg? De cine fug? Nu tin minte... Tin minte doar ca trebuie sa merg, sa nu ma opresc, inima mea stie cind trebuie sa ma opresc, sau mai simplu, destinul ma va duce acolo unde ii va fi mai comod...

Straniu, nu mai vad lumina felinarului.. ridic capul spre cer si nu vad nimic... nu vad nici o raza a lunii, nu vad nici un punct care sa semene cit de cit a stea! Unde am ajuns? De ce sunt aici? Simt ca am obosit, cred ca o sa ma opresc putin. 

<Soare, cer senin, lan de griu, o vad pe ea! Laura! O stiu, o tin minte... Ciudat, de unde o stiu? Ce incearca sa faca? Se apropie de mine? Oare? Ce sa fac? Ce sa-i spun? 

-Buna...(zimbetul ei, cel mai frumos zimbet care l-am vazut vreodata... si privirea parca te ademeneste... totusi de unde o stiu?)

-Buna,... Laura?

-Nu, m-ai confundat cu cineva... Ma numesc Daria.

-Straniu, imi pari foarte cunoscuta, eram sigur ca esti ea... o tin minte dupa ochi si zimbet, si ... si.... ciudat e faptul ca-i tin minte numele... ma ierti... ma numesc... ma numesc,.... dar,  nustiu cum ma numesc..mi-am uitat numele... tu ce faci aici?

-Te asteptam pe tine...

-Pe mine? Ne cunoastem de undeva?

-Cum sa nu? Sigur ca ne cunoastem...

-De unde? Eu nu stiu pe nimeni..eu nici pe mine nu ma stiu...

Ea a ramas pe un timp nedumerita, iarasi privirea ei... Imi intinde mina, si in acelasi timp pleaca... De ce nu pot sa-i intind mina si sa merg si eu cu ea? Vreau, dar nu pot! Ce-i cu mine? De ce nu-mi simt mina? Ce-i asta?...."

Daria!!!, ohhh, am dormit? a fost un vis? imposibil, nu putea fi doar un singur vis... 

Ciudat, nu pot sa inteleg... Am nevoie de ea, anume de ea!, dar cum sa o gasesc?

Pasul isi ia din nou ritmul, dar acum parca dansam, e ritmul valsului, dansez cu ea...

un' doi trei

un' doi trei

un' doi trei

Simt ca innebunesc, innebunesc dupa un vis... Am nevoie de o pauza...

Iata ca am intrat intr-o cafenea, am gasit o masa la care o sa pot medita asupra gindurilor, nu o sa aud aglomeratia, si nimeni nu o sa-mi auda gindurile... Mi-am facut comanda, si pina cind o astept am realuat fiecare moment din vis, m-am oprit la fiecare pas pe care il faceam si il analizam... Straniu, l-am tratat prea serios... Simt ca nu e doar un vis.
 Dar stai, o vad! Poate gresesc? Poate nu e ea? Dar daca nu incerc, o sa o pierd! Nu vreau sa o pierd!

S-a asezat in celalat capat al incaperii, acum o sa fie mai greu sa ajung la ea, si o sa pot sa-mi insir gindurile, o sa-mi pun in plan despre ce o sa vorbim... dar nu pot sa ma gindesc acum la vorbe, gindul imi este ocupat de dansul nostru: 

un' doi trei

un' doi trei

un' doi trei

-Salut,am nevoie de ajutorul d-voastra...

-Daca o sa pot, cu placere...

-O sa va pun doar o singura intrebare, la care sigur o sa raspundeti, doar o rugaminte, sa nu credeti ca sunt ciudat sau va urmaresc sau in cel mai rau caz, nu va doresc nici un rau...

-Hm, pare intrigant, va ascult...

-De cind ati intrat, parca m-ati impuns cu privirea, stiu, nu v-ati uitat direct la mine, dar raza privirii a trecut si am incercat sa o prind (ea zimbeste)... Dar, imi pare ca va cunosc de undeva, va vad in fiecare seara.... in .... in ... in vis!

- Poftim? Din greseala, nu ati luat-o razna?

-Nu , nu , nu ... inca nu v-am pus intrebarea..... Esti Daria?

-Hmm, foarte interesant, mult o sa mai stati in picioare? Luati loc.

-Mersi.

-Am promis ca in masura posibilitatilor o sa va raspund la intrebare... Da , sunt Daria... ma cunoasteti de undeva?

-Pai v-am spus ca in fiecare seara va vad in vis. 

-Asta-i o noua maniera a barbatilor de a agata domnisoare?

-Nu, de fapt... chiar am vrut sa facem cunostinta, dar vorbesc destul de serios... Azi, cind m-am trezit am simtit nevoia sa va vad in realitate... Si iata ca destinul mi v-a adus.

-Mdaa, frumoasa poveste.. numai ca imi pare ca nu va avea un sfirsit fericit, trebuie sa plec... La revedere.

-Stai! unde pleci? Daria!.... Ce mai e si asta? Numai am prins-o, si iar? 

Ma intorc la masa mea si incerc sa-mi continui meditatia cu noi evenimente, deja reale... Se apropie chelnerul si imi ofera un servetel:

-Domnisoara care a plecat a lasat-o si cred ca e pentru d-voastra.

-Mersi mult.

"Miine la 18:00 in Parcul Central te astept pe prima banca din stinga"

-Wow, totusi am noroc!

To Be Continued...

Cind intelegi "De Ce?" ...

Cind intelegi ca ceea ce ai dorit cel mai mult nu mai poti dobindi, ce faci?
Te starui in continuare sa-ti pierzi toate puterile nestiind daca iti va reusi? Sau o lasi balta ca sa-ti ieie visul altcineva din fata ochilor?
Ce faci tu? Si ce o sa fac eu?

Eu, care nu mi-am pierdut puterile pentru a dobindi ceva, doar puterea gindului, a emotiilor si imaginatiei, doar puterea visului. De azi ma tem sa mai visez, ma tem sa mai astept, de azi ma tem sa mai doresc. Pentru ca tot ce am visat si am dorit cu adevarat s-a spulberat. Au trecut ani fara sa ma mai gindesc la acel vis si el nu s-a realizat.Au trecut ore in sir de ginduri asupra acelui vis, fel de fel de scheme pe care le voi realiza imi framinta mintea si care pina in ziua de azi nu le-am pus in functie.

De ce? Pentru ca mereu ma pindeste teama de a esua, nu pot singura sa mai decid: sa fac , sau ...
De ce? Pentru ca ma subapreciez mereu! Pentru ca nu pot sa aleg, nu pot sa am incredere.
De ce? Pentru ca inca nu stiu sa raspund la intrebarea data. Inca imi pare ea neinteleasa si grea.
Am ramas inca acel copil care mereu intreaba "De Ce?"...

De Ce?...

Lazy summer days...

Da! Iata, iarasi perfect! Nustiu cum de mi se nimereste in fiecare zi cite o piesa care imi reflecta starea. 


Chiar de mult timp visez la ceva, mereu... Gindurile imi fura puterile si nu mai pot intelege daca o sa-mi ating scopul, dar totusi visez. Nimeni si nimic , niciodata nu ma va opri din - a visa. E ceva firesc... Pai, daca in realitate nu pot sa am acel ceva, macar s-o visez ca o am. Pentru ca , am gasit si un citat perfect pe blogul Alinei : 'Cause sometimes dreams do really come true, and that's wonderful! :)'
Cu cit mai mult visezi, cu atit mai mult iti programezi atit puterile cit si gindurile asupra punctului dorit.
Caci universul ne ajuta intotdeauna sa luptam pentru visele noastre, oricât ar parea ele de nebunesti, pentru ca sunt visele noastre si doar noi stim cu ce pret le visam. 
Paulo Coelho 


Dar zilele trec, si trec, dar visele mele nu se realizeaza... Poate chiar are dreptate si alt citat: visele se implinesc atunci cind te astepti mai putin. 
Dar eu totusi, o sa continui sa astept, sa visez si sa incerc sa fac tot posibilul pentru a-mi atinge toate scopurile. Doar asa poti fi sigur(a) ca iti poti duce pina la capat dorintele. 

Ce mai e si asta?...

De citva timp nu mai scriu nimic. Dar chiar si daca scriu , ajung la aceiasi tema... la aceleasi nedumeriri.
Pentru ca nimic nu se schimba.


Tot inca nu am realizat cum de asa de repede a trecut vara?
2 luni pline de.... hmmm, pline de ce? Nu am facut nimic important, si nu am schimbat nimic... Doar ca mai apare din cind in cind o persoana, care iti pare interesanta, care... parca pentru inceput iti ofera respect, dar apoi te trezesti cu minus un "prieten"... Si asa, a trecut o vara intreaga, plina de indiferente, de ginduri false, dezamagiri, si un pic de bucurii.


Cind o sa se inceapa in sfirsit acea noua viata? Acele noi emotii? Cind o sa pot sa tratez si eu oamenii cu atita indiferenta cu care o expun si ei asupra-mi? Cind?
Uneori, parca imi pare ca stiu raspunsul. Dar de fiecare data cind incerc sa patrund mai adinc in intelesul acestora, cind incep a intelege in sfirsit momentul "cind?" ...  im pierd gindurile, nu mai inteleg la ce moment ma aflu in prezent.


Viata este unoeri foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta. – Paulo Coelho.


Acest citat imi reflecta perfect starea mea din aceasta seara. 
Dar totusi , un raspuns dupa care ar trebui sa se conduca oricine,ba chiar in primul rind- eu, care mereu caut tot felul de chestii care nu-mi ajuta , ci ma opreste la orice pas:

Nu trai in trecut, nu visa la viitor, concentreaza-ti toate eforturile in prezent. – Buddha

Wish you were here...

Amintiri care nu se uita niciodata...

Momente placute din viata. Cind iti aduci aminte ... inchizi ochii, si incerci sa opresti fiecare rasuflare, sa vezi din nou aceleasi persoane si sa simti din nou aceleasi emotii... nu vrei sa pierzi firul, te opresti, si dai iarasi inapoi... iarasi imaginatia iti reda aceiasi oameni, aceleasi emotii... si tot asa continui, pina adormi.

Nimic nu te linisteste ca frumoasele amintiri, cind erai fericit(a), cind stiai ca are cine sa te priveasca in adincul sufletului si sa te inteleaga, cind stiai ca ai de la cine primi aceiasi privire...

Acum, e altfel! Sau , poate eu nu inteleg ceva... Cum trebuie sa te uiti la o persoana ca sa-i arati recunostinta si sa fii sigur(a) ca nu-ti vrea nimic rau...? Sau, cel putin, cum poti sa te uiti la o persoana care pur si simplu te intereseaza, sa spunem asa, ca prieten?

In cel mai nepotrivit moment, toti isi arata spatele... Ca nici acele amintiri frumoase nu te mai ajuta... De fiecare data cind opresti acea rasuflare iti pare ca ti-ai ratat viata... Ca nimeni nu va incerca sa te inteleaga, dar si mai mult, ca acei nimeni si chiar si acel nimic nu va dori sa te priveasca cu aceiasi ochi!!!

Sunt confuza.. nu inteleg care-i cauza. De ce?
Mereu spun ca e vina mea... dar, poate primesc un raspuns mai concret?
Nu poate sa fie mereu doar vina mea!!!

Asa ca, vreau inapoi,acele momente frumoase, nu vreau sa-mi "rasfoiesc" gindurile... Vreau inapoi!!! Vreau sa schimb totul!!! As vrea macar sa fie cineva pe care-l(o) tin minte, cu acei ochi care te alina, cu acele cuvinte care te linisteste...

Vreau inapoi!!!